Andrei Chindriș (21 de ani), fundașul central al lui FC Botoșani, a recunoscut că a greșit în meciul cu CFR Cluj, pierdut cu scorul de 0-2.
CFR Cluj a deschis scorul încă din minutul 3, după ce Andrei Chindriș l-a faultat pe Billel Omrani în careu și arbitrul a acordat penalty pentru ardeleni.
Ciprian Deac a transformat fără probleme lovitura de la 11 metri, iar Andrei Chindriș își asumă vina acelui gol încasat.
„A fost greu, ne-am încălzit mai greu, picioarele ne-au fost grele. Am pășit în fața lui și a căzut peste mine. Da, se poate da penalty”, a spus Andrei Chindriș, la Digi Sport.
În ceea ce privește următoarele partide din Liga 2, Andrei Chindriș este încrezător că el și coechipierii săi vor face tot posibilul să câștige. Pentru FC Botoșani urmează restanța cu Universitatea Craiova, programată marți, 23 iunie, de la ora 20:00.
„Avem un program foarte greu, mai ales că antrenamente am făcut cam puține, suntem puțin nepregătiți, dar vom da totul pe teren.
CFR Cluj e o echipă puternică, agresivă, care are șanse mari la titlu. Mi-e greu să vă spun acum unde o văd pe Botoșani la finalul sezonului, pentru că nu știu cum vom evolua din cauza condițiilor prin care am trecut. Astăzi ne-au lipsit puterea și concentrarea”, a mai spus Andrei Chindriș.
„Cu două antrenamnete era complicat. Daca îți dă CFR Cluj un gol, e ca și cum i-ai da mingea Barcelonei. Dacă CFR Cluj are 1-0, nu ai ce să faci. Am încercat, dar suntem subțiri”, a comentat și patronul FC Botoșani, Valeriu Iftime.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER